25 OCTOMBRIE – „ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIŢIEI CIVILE”

Oct 23rd, 2014 in sectiunea Local, Ultimele stiri, Alte stiri.

La  data de 25 octombrie, ca în fiecare an,  se sărbătoreşte “Ziua Europeană a Justiţiei Civile”.
Cu această ocazie, Judecătoria Tecuci organizează manifestarea anuală de tipul “ziua porţilor deschise”, la data de 24.10.2014, zi în care elevii,  precum şi cetăţenii interesaţi sunt invitaţi la sediul Judecătoriei Tecuci, din strada Costache Racoviţă, nr.28 bis, , începând cu ora 09:00.
Anul acesta, interesul îl reprezintă informarea publicului cu privire la modificările aduse de intrarea în vigoare a Noilor Coduri penal şi de procedură penală, precum şi asigurarea transparenţei activităţii instanţelor de natură să permită cetăţenilor să-şi formeze o reprezentare clară a imaginii reale despre structura, organizarea şi funcţionarea  Judecătoriei Tecuci, despre etapele pe care le parcurge un dosar până la soluţionare, precum despre şi alte aspecte relevante.
Prezentarea unor asemenea aspecte au ca scop consolidarea relaţiei de încredere între făptuitorii actului de justiţie, magistraţii, şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii; formarea unei imagini reale asupra activităţii şi condiţiilor de muncă ale magistraţilor şi personalului auxiliar de la instanţe.
Persoanele interesate pot vizita sediul instanţei, unde vor primi din partea organizatorilor informaţii referitoare la circuitul unui dosar în instanţă, respectiv etapele procesuale parcurse până la soluţionarea definitivă a unei cauze, precum şi orice alte informaţii în legătură cu specificul activităţii de judecată.
Se recomandă vizitatorilor să aibă asupra lor un act de identitate.
PREŞEDINTELE   JUDECĂTORIEI   TECUCI
Judecător TUCHILUŞ NECULINA

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR PRILEJUITE DE ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIŢIEI CIVILE
9,00 – 14,00:
– Vizitarea sediului instanţei: – birou arhivă;
– birou judecător;
– birou grefier;
– sala de şedinţă penală;
– Distribuire ghiduri pentru justiţiabili.

Ora 13,00:
prelegere cu tema „Circuitul unui dosar la instanţă şi etapele procesuale parcurse până la soluţionarea definitivă a unei cauze”, având în vedere dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă în vigoare cu începere de la 15.02.2013, a Noului Cod de Procedură Penală în vigoare cu începere de la 01.02.2014 ;
Participă  elevi de la liceele din municipiul Tecuci.

ORGANIZATORI:

Judecător TUCHILUŞ NECULINA- preşedintele  JUDECĂTORIEI  TECUCI
Judecător FOTACHE NINA- judecător delegat Birou Informare şi Relaţii  Publice
CIUCIU BEATRICE-VALENTINA-  grefier – şef
IFTEMIE CARMEN-MIHAELA – grefier delegat Birou Informare şi Relaţii  Publice
PALAMARU LILIANA – grefier delegat birou executări penale
NEDELCU CĂTĂLIN-VICTOR – grefier – arhivar
IANUŞ NICOLETA- grefier – arhivar

 

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal