Scoala online sau sali vechi de clasa? Cum pot ajunge in viitor examenele pe net imposibil de trisat

Oct 30th, 2012 in sectiunea IT&TECH.

Tehnologia schimba scoala. Si nu vorbim doar despre materiile din timpul orelor, ci despre felul in care sunt predate, cine sunt adevaratii profesori si cum sunt remotivati elevii si studentii.

Aparitia gadgeturilor, internetul de mare viteza si implicarea retelelor sociale in viata noastra au redefinit felul in care ne comportam, vorbim, ne informam si invatam zi de zi. Avem telefoane, PC-uri, tablete, mp3-playere si Smart TV-uri, invatam zi de zi sa le folosim, le exploatam in scopul de a deveni mai rapizi. Tehnologia deja nu inseamna „cool”, ci e o scoala care ne obliga sa ne adaptam si sa intelegem. Putem sa-i zicem „TechSchool”? De ce nu.

Odata cu criza, in vestul Europei si in SUA Universitatile on-line au devenit extrem de populare in randul studentilor si asta pentru ca tehnologia, desi costisitoare initial, inseamna cu timpul accesul la mult mai multe facilitati, la un cost redus.

Imaginati-va cum puteti sa va dati examenele de acasa, supravegheati de o camera video, fara profesori, pe scaunul vostru preferat, in cea mai calma atmosfera posibila. Acest lucru a devenit deja un obicei pentru multi studenti.

Lumea universitatilor din SUA si vestul Europei aduna in acest moment datorii din partea studentilor de peste o mie de miliarde de euro. Taxele extrem de mari nu sunt totul. Vorbim despre cheltuielile pentru mutarea in zona universitatilor, chiria si costul celorlalte facilitati – toate acestea au facut ca pentru cativa tineri care doresc sa invete accesul la cel mai inalt nivel de educatie sa devina aproape imposibil de suportat financiar.

SCOALA INTERNETULUI

Profitul nu este singura tinta la care Universitatile viseaza, ci si posibilitatea de a deveni cat mai accesibile, iar noua tehnologie a deschis aceasta poarta.

In Marea Britanie, Open University a incercat pentru prima data ideea de scoala la distanta. Si tot aceasta Universitate s-a lovit si de primele probleme legate de cursuri si examene organizate pe internet.

Este o problema comuna. Cum poti verifica daca pe partea cealalta a calculatorului este chiar persoana care ar trebui sa dea si examenul?”, spune Peter Taylor, directorul universitatii.

Universitatea isi lasa studentii sa participe la cursuri de oriunde, singura conditie e sa aiba un calculator conectat la internet. Astfel, siguranta si eliminarea fraudelor din acest proces au devenit doua aspecte prioritare.

„Incercam sa vedem cum ii putem supraveghea in timpul examenelor, in timp ce vor fi testati de acasa. Computerul lor ar trebui blocat in asa fel incat sa nu aiba acces la alte materiale si va trebui dotat cu un webcam.”

„Pana in prezent nu exista insa un sistem in care sa am incredere deplina, dar sunt sigur ca in viitorul apropiat aceste probleme vor fi rezolvate”, spune profesorul Peter Taylor.

Identificarea utilizatorului devine prioritara astazi pentru universitatile care permit studentilor sa-si dea examenele de diploma de acasa.

„Sunt feluri diferite de a identifica o persoana. Ne-am gandit, spre exemplu, sa ii punem pe fiecare in parte sa scrie o anumita fraza atunci cand se logheaza. Fiecare va scrie intr-un ritm al sau pe care il vom cunoaste, in felul acesta reusind sa fabricam practic o semnatura.”, spune acelasi profesor, care crede totusi ca in urmatorii 5 ani o tehnologie speciala va inlocui aceasta idee. Poate cea a recunoasterii irisului fiecarui student.

„Sa fim seriosi. Nu poti supraveghea cum trebuie o sala uriasa plina cu studenti”, isi mai sustine acesta ideea ca testele pe internet ar putea deveni mai sigure decat cele din salile de examen.

UN EXAMEN PE NET, 175 DE TARI, O SINGURA RETEA COMUNA

Pentru a trece la acest sistem fara a se lovi de brese, Harvard si Institutul de Tehnologie din Massachusetts au inventat edX, un portal de cursuri on-line, dotat cu sistem de securitate Pearson Vue, extins pana acum in 175 de tari si specializat in securizarea examenelor date on-line.

„Este un pas foarte important pentru noi. Pana acum, cursurile pe internet nu ofereau siguranta ca nu se poate trisa”, spune Anant Aragwal, presedintele edX.

Iar certitudinea ca ti-ai obtinut diploma corect, fara a incalca regulile este foarte importanta, mai ales cand vrei sa te angajezi undeva. Ce ai absolvit conteaza, dar mai mult e important si felul cum ai facut-o. Asta cel putin, in strainatate. „Educatia online creste si va cuceri piata”, mai spune acesta.

Si, intr-adevar, lectura on-line, cursurile prin camera web si testele prin softuri securizate par mai apropiate de studentii dependenti de tablete si smartphone-uri de ultima generatie decat o fac cartile vechi, prafuite si grele.

COURSERA: SCOALA VIRTUALA INVENTATA DE SILICON VALLEY

Intr-o afacere atat de mare, era imposibil care cel mai mare jucator de pe piata IT sa nu fie implicat. Mai multi investitori din Silicon Valley au dezvoltat alaturi de Universitatea Stanford una dintre cele mai atractive scoli on-line ale momentului: Coursera, un program la care participa si alte 30 de universitati din toata lumea, scrie BBC.

In primul an, Coursera avea deja 1.6 milioane de studenti inscrisi. Cand Universitatea din Londra a anuntat ca va participa la acest proiect, in primele 24 de ore peste 9000 de studenti si-au depus deja dosarele.

Participarea profesorilor de top din Universitatile lumii conteaza enorm pentru studenti. Daca Universitatile vor siguranta ca cei din fata calculatoarelor nu triseaza, si studentii cauta siguranta ca cei care le noteaza activitatea de zi cu zi sunt cu adevarat profesionisti. Este un sistem tehnologic in spatele caruia se afla totusi un factor uman, indispensabil in educatie, indiferent cand de avansata a devenit ea astazi.

„Trebuie sa fie o minte umana undeva acolo in spate. Deciziile despre calitatea lucrarilor trebuie sa fie luate de catre profesori universitari”, spune profesorul Taylor de la Open University.

„Credibilitatea de ambele parti este extrem de necesara, pe masura ce numarul studentilor si universitatilor on-line vor creste”, spune si Martin Bean, de la Open University.

Sursa: http://bit.ly/Tlj7gQ

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal