15% dintre asistaţii social tecuceni sunt în concediu medical… repetat

Oct 10th, 2012 in sectiunea Local.

Serviciul Public de Asistenţă Socială Tecuci este locul unde categoriile de cetăţeni fără posibilităţi financiare, bătrânii, copiii, dar şi persoanele cu handicap găsesc un sprijin. Mulţi dintre cei aflaţi în nevoi sunt sprijiniţi de acest servicu, însă există şi tecuceni care, deşi se află pe marginea „prăpastiei” din punct de vedere financiar, nu au niciun fel de venituri, dar nici nu fac niciun efort pentru a depăşi criza prin care trec.

Asistaţii social, beneficiari ai Legii 416, au fost în luna septembrie în număr de 665 de persoane, în cadrul a 331 de dosare de ajutor social. Dintre cele 331 dosare înregistrate în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Tecuci, 312 sunt în plată, 12 dosare au fost suspendate, iar 7 au intrat în plată de la începutul lunii octombrie. Dintre cele 665 de persoane ce beneficiază de indemnizaţia de ajutor social, pe parcursul lunii septembrie 99 de asistaţi social au prestat munca în folosul comunităţii, conform solicitărilor din partea autorităţilor, 96 de asistaţi social au beneficiat de concedii medicale, iar restul se încadrează în categoriile scutite legal de a presta orele de muncă în folosul comunităţii.

În categoria celor scutiţi legal intră mamele cu copii mai mici de 7 ani, care sunt în număr de 71, 93 dintre asistaţi sunt bătrâni, iar 230 sunt copii. „Scutiţii” din ultimele trei categorii sunt credibili în ceea ce priveşte neefectuarea muncii, din motive cuprinse în prevederile legale, însă în perioada următoare vor fi făcute controale mult mai amănunţite asupra celor care se află periodic în concediu medical, cu sau fără o boală reală. Prin verificări „cu acul” se speră că se va stârpi fenomenul „bolnavilor închipuiţi”, stimulându-se în acelaşi timp cheful de muncă.

Sursa: Monitorul GL

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal