[GALERIE FOTO] A doua crimă la Cudalbi, în mai puţin de o săptămână

Dec 1st, 2012 in sectiunea Local.

Taximetristul dispărut acum patru zile în Galați a fost găsit omorât, aruncat într-o fântână, în mijlocul câmpului între comunele Cudalbi şi Suhurlui. Autorii omorului sunt Gelu Chiriac, de 23 de ani, care a ieşit acum 3 săptămâni din Penitenciarul Brăila, unde fusese condamnat la 2 ani pentru furt, şi  Costache Guzgău, de 24 de ani. Cei doi mai merseseră cu taxiul lui Valentin Andrieş așa ca s-au gândit să îl ademenească încă o data ca să îi ia maşina. L-au chemat pe telefonul mobil şi apoi, odată ajunşi in Cudalbi, l-au dus pe câmpuri si l-au bătut să le dea maşina. L-au legat apoi de mâini, picioare şi ore în şir l-au ţinut in portbagaj, în timp ce bărbatul implora să îi cruţe viaţa, până când au ajuns la fântâna unde l-au dezlegat de mâini şi de la gura şi l-au aruncat.

[adrotate banner=”9″]

„După ce s-au plimbat cu el pe câmp, pe la ora 1 noaptea, l-au scos din maşină, l-au dezlegat la mâini şi l-au aruncat în fântâna adâncă de 25 de metri. Nu se ştie deocamdată dacă bărbatul a murit prin înec, hipotermie sau în urma căderii”, a precizat cms. şef Ştefan Căpătan, şef Serviciu Investigaţii Criminale la IPJ Galaţi. Apoi criminalii au ars documentele maşinii, i-au scos inscripţiile de taxi şi i-au pus un număr fals luat de la REMAT. Au încercat să vândă maşina dar nu au reuşit şi au fost prinşi, dormind in maşina parcată pe câmp.  Au recunoscut că voiau maşina bărbatului deoarece le era şi frig şi nu aveau nici bani  şi cum acesta îi mai dusese de câteva ori cu taxiul l-au chemat. Cei doi sunt acuzaţi de cruzime, tâlhărie, conducere fără permis şi omor deosebit de grav. Gelu Chiriac, care locuia de fapt într-o comună vecină cu Cudalbiul, Costache Negri, a fost dat afară din casă de părinţi după ce le-a furat acestora vitele. Cei doi sunt acuzați de omor deosebit de grav, cruzime, conducere fără permis şi tâlhărie. Pompierilor le-a luat o oră ca să îl poate scoate pe taximetristul decedat din fântâna adâncă de 25 de metri.

[adrotate banner=”10″]

Sursa: http://bit.ly/U7JNC0

1 raspuns la “[GALERIE FOTO] A doua crimă la Cudalbi, în mai puţin de o săptămână”

  1. George spune:

    astia au luat-o razna!

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal