În post, tecucenii îşi umplu frigiderele cu carne şi brânzeturi pentru sărbătorile de iarnă

nov. 27th, 2012 in sectiunea Local.

Deşi temperaturile scăzute s-au instalat de mai mult timp în nordul judeţului, la Tecuci abia odată cu începerea postului de Crăciun au început să crească preţurile la legume, fructe şi mai ales peşte. Preţurile la unele legume chiar au fost dublate, în special la roşii, ardei gras şi kapia, gogoşari, castraveţi, conopidă şi vinete. Multe dintre acestea aveau preţuri rezonabile, în jur de 2,5-3 lei/kg, doar că postul a dat elan comercianţilor să facă profit pentru „a se scoate” din perioada în care nu au avut profit foarte mare. Nici la capitolul fructe şi legume de import preţurile nu sunt mult mai „dulci”, un kilogram de ciuperci – nu se ştie provenienţa, fiind vrac – a ajuns să coste 12,5 lei/kg, în condiţiile în care acest produs era comercializat cu 8-10 lei/kg, în funcţie de mărime şi calitate.

Cum postul nu înseamnă numai legume şi fructe, ci şi peşte, la mare căutare în această perioadă este novacul, specia de peşte cea mai ieftină, dar care totuşi a avut o oarecare scumpire în aceste zile. La finele săptămânii trecute novacul era comercializat în mai toate pescăriile din Tecuci cu 5,5 lei/kg, iar de la începutul acestei săptămâni valoarea a crescut brusc la 7-7,5 lei/kg, şi totuşi se comercializează acelaşi peşte. Restul categoriilor de peşte s-au scumpit ceva mai puţin, valoarea multor specii fiind deja destul de mare.

La polul opus stau ieftinirile, la produsele „de dulce”. Cei mai puţin credincioşi se înfruptă din bucate de dulce la preţuri rezonabile, cu gândul că păcatele, mai ales cele gustative, pot fi iertate. Magazinele se întrec în promoţii la brânzeturi, caşul de vacă fiind comercializat chiar şi cu 13 lei, laptele – cu 3 lei/kg, ficatul de porc – 4,5 lei/kg, „,adidaşii” de porc pentru răcituri – 1,5 lei/kg, carnea de pui variază între 8 şi 11 lei/kg, în funcţie de partea corpului puiului sau dacă este puiul întreg. Regula pare a fi una destul de simplă pentru cei cu ceva „cheag” la buzunar: trebuie să faci aprovizionarea de sărbători atunci când produsele nu sunt căutate, ca atare în alimentare este destulă lume şi la produsele de dulce. Marea majoritate a tecucenilor profită de preţurile rezonabile şi îşi aprovizionează congelatoarele pentru sărbători, când sigur preţurile la carne şi produse din carne vor fi „usturătoare”.

La o masă copioasă, chiar şi în post, tecucenii pot pregăti un desert din fructe, dar doar cu anumite fructe: mere şi gutui, ce au preţuri ce variază între 2,5 şi 4 lei, destul de bune pentru acest sezon.

[adrotate banner=”7″]

Sursa: http://bit.ly/To7qYE

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal