Invitaţi de onoare la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci

Sep 18th, 2012 in sectiunea Local.

Prima zi de şcoală este una deosebită, plină de emoţii. Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ ale zonei, nu a făcut abstracţie de la emoţii şi, într-un cadru deosebit, elevi, părinţi, cadre didactice s-au întâlnit pentru a marca unul dintre cele mai importante momente din viaţa celor mici. De la evenimentul oficial de deschidere a anului şcolar 2012-2013 nu a lipsit primarul municipiului Tecuci, Daniel Gerhard Tuchel, care a fost însoţit de preşedintele filialei tecucene a PSD, Daniel Butunoi. Ceremonialul a fost deschis de o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi, pentru ca ulterior, gazdele evenimentului, Ion Grecu, directorul unităţii de învăţământ, şi Rodica Cristovici, director adjunct, să adreseze celor prezenţi câteva cuvinte. Ion Grecu, directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret”, a adresat mesaje părinţilor elevilor prezenţi, cadrelor didactice care le vor îndruma paşii celor mici, comunităţii locale, dar cel mai emoţionant moment a fost adresat elevilor, celor mai importante „personaje” ale poveştii ce urmează a fi scrise: „Dumnezeu dă harul, însă munca şi responsabilitatea vă revine, pentru a reuşi să acumulaţi cunoştinţele necesare atingerii ţelurilor pe care vi le propuneţi. Fiecare dintre voi este o valoare care trebuie convertită în alte valori. Trebuie să puneţi umărul şi sufletul pentru ca şcoala să fie aşa cum o doriţi, iar rezultatele să depăşească chiar şi aşteptările”.

Rodica Cristovici, directorul adjunct, a continuat în aceeaşi manieră: „17 septembrie reprezintă pentru noi toţi o zi aşteptată, prilej de întâlnire, cu emoţie. Comunitatea haretiştilor este una puternică, iar în anul şcolar 2011-2012 elevii colegiului au obţinut rezultate remarcabile, iar acestea nu pot fi decât o punte pentru obţinerea succeselor şi mai mari. În această vară am avut o promovabilitate la bacalaureat de 94,70%, iar aceste rezultate sper să fie un reper pentru elevii de astăzi. Considerăm că am onorat sintagma «Tradiţie, prestigiu, performanţă» şi vom face tot ce este posibil pentru a răspunde exigenţelor. Le urăm bun venit bobocilor de clasa a V-a şi a VIII-a şi tuturor elevilor şi cadrelor didactice, un an plin de succese.”

La final, primarul Daniel Gerhard Tuchel a menţionat: „Sunt încântat de ceea ce văd, iar dacă acest colegiu s-ar putea divide, l-am divide şi am avea în tot Tecuciul numai unităţi de învăţământ de asemenea calibru. Tecuciul nu mai exportă demult conserve şi obiecte metalice, dar ne putem mândri cu elevi de excepţie, care ne fac mândri nu numai în ţară, ci chiar şi peste hotare. Felicitări tuturor, elevilor şi cadrelor didactice, pentru munca depusă şi vă doresc un nou an şcolar la fel de plin de reuşite”.

După încheierea festivităţii de deschidere a anului şcolar, elevii însoţiţi de părinţi au pătruns în şcoală, nerăbdători să îşi revadă colegii, sau să-şi cunoască viitorii colegi şi profesori.

Sursa: Monitorul GL

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal