Percheziţii DIICOT în 17 judeţe / Avem sau nu carne expirată în galantarele din județul Galaţi?

Mar 12th, 2014 in sectiunea Local.

carne alterata  Percheziţii DIICOT în 17 judeţe / Avem sau nu carne expirată în galantarele din județul Galaţi?

Mai multe percheziţii s-au desfăşurat, marţi, în Bucureşti şi în 17 judeţe din ţară, în cazul unei grupări ai cărei membri s-ar face vinovaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, dar şi de punerea în vânzare a unor mari cantităţi de carne alterată.

Potrivit mai multor surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax, percheziţiile ar fi desfăşurate de DIICOT, iar printre persoanele suspecte că ar fi păgubit statul cu circa 15 milioane de euro se numără şi angajaţi ai Direcţiei Vămilor şi Protecţiei Consumatorului. Potrivit Mediafax „membrii grupării aduceau din ţări ale Uniunii Europene carne pe care o puneau în vânzare în magazinele din România fără să declare cantităţile. În cazul în care carnea depăşea termenul de valabilitate, aceasta era procesată şi transformată în diverse produse care, de asemenea, ajungeau la vânzare în magazine”.

„Galaţiul nu se află printre cele 17 judeţe în care se desfăşoară percheziţii. În judeţul nostru oricum nu există depozite mari de carne, prin intermediul cărora să se desfăşoare comerţ extracomunitar. Nu avem unităţi în care carnea din Olanda, spre exemplu, să ajungă direct şi să fie depozitată înainte de a ajunge la vânzare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, dr. Ştefan Vasile.

Sursa: http://bit.ly/1cxuToK

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal