60 de jandarmi gălăţeni, la datorie de Anul Nou

Dec 29th, 2017 in sectiunea Local, National.

60 de jandarmi vor  asigura măsuri de ordine și siguranță publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, pe întreg teritoriul judeţului Galaţi, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranța cetățenilor. Oamenii legii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde municipalitatea organizează evenimente, precum şi în zone aglomerate.

                Având în vedere numărul mare de cetăţeni care vor  participa la spectacolul organizat în aer liber, în municipiul Galaţi, prilejuite de trecerea în noul an, premergător acestor perioade, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura misiuni în zonele şi arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.

          Totodată, Jandarmeria Galaţi desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.               

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite Jandarmeria Galaţi face următoarele recomandări :

  • persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112” sau direct la forţele de ordine aflate în teren;
  • în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosiri obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;
  • de asemenea, sfătuim persoanele care participă împreună cu minori la spectacolele organizate în aer liber, să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv;

                Accentuăm faptul că menţinem un dialog direct şi permanent cu cetăţenii prezenţi la aceste manifestări, prin personal specializat al Jandarmeriei, iar aici trebuie să mulţumim oamenilor care vin cu încredere către noi şi ne solicită sprijinul.

                Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Dunărea de Jos” Galaţi vă urează, La mulţi ani şi un An Nou mai bun!

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

J A N D A R M E R I A    R O M Â N Ă

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Dunărea de Jos” Galați

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal