Ce este Politica de Coeziune şi care sunt beneficiile ei pentru România şi pentru regiunile Europei?

Noi 12th, 2012 in sectiunea National.

Ca raportori ai Parlamentului European pentru două regulamente care formează cadrul legislativ pentru viitoarea Politică de Coeziune în perioada 2014-2020, vom încerca să oferim o privire de ansamblu asupra situaţiei actuale, schimbările în curs de desfăşurare şi ce poate şi trebuie să facă România pentru a face un mare pas înainte.

Politica de Coeziune este una dintre cele mai de succes politici europene şi a încercat, chiar de la momentul implementării sale, să reducă disparităţile şi decalajele de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale Uniunii Europene. Aceste decalaje de dezvoltare s-au adâncit în cursul anilor datorită procesului de lărgire al Uniunii, proces care a integrat state în general mai puţin dezvoltate decât media ţărilor care fac parte din Uniunea Europeană, cum este şi cazul României.

Uniunea Europeană este conştientă de faptul că, pentru a beneficia pe deplin de o piaţă unică largă este necesar să se permită acestor regiuni rămase în urmă să-şi crească nivelul lor de dezvoltare. Economia europeană nu este argumentul exclusiv pentru Politica de Coeziune. Un anumit grad de omogenitate în dezvoltare este unul din drepturile pe care le promovăm pentru cetăţenii noştri, împreună cu celelalte principii de bază ale Uniunii.

Revenind la modul concret în care funcţionează Politica de Coeziune, trebuie să spunem că principiul care a fost aplicat până astăzi a fost cel al solidarităţii. Spunem până astăzi deoarece unele state membre solicită reducerea bugetului alocat ţărilor mai puţin dezvoltate în două etape: reducerea contribuţiilor obişnuite din partea statelor membre la bugetul Uniunii şi apoi, pentru ceea ce priveşte strict Politica de Coeziune, reducerea resurselor disponibile statelor membre şi regiunilor de dezvoltare, în baza nivelului lor de dezvoltare economică.

Din acest punct de vedere, România este împărţită în câteva regiuni care aparţin toate zonei de convergenţă. Acest lucru înseamnă că aceste regiuni se încadrează în categoria celor mai puţin dezvoltate şi beneficiază aşadar de cel mai înalt nivel de sprijin financiar din partea Uniunii Europene.

Pentru perioada 2007 – 2013 (Politica de Coeziune este împărţită în perioade de programare pe 7 ani) UE a pus pe masă 19,7 miliarde de euro pentru România. Aşadar, o sumă imensă la care se adaugă contribuţia naţională,

pentru că, programele Politicii de Coeziune sunt finanţate de UE, însă, trebuie să existe şi o contribuţie din partea statelor membre. Acest lucru înseamnă că, pentru toate aceste programe, România are nu mai puţin de 23,7 miliarde de euro disponibili, rezultaţi din trei fonduri diferite: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE) şi Fondul de Coeziune (FC).

Situaţia astfel descrisă pare a fi extrem de favorabilă, cu sume imense de bani disponibile pe de o parte şi o ţară care are nevoie disperată de acestea pentru a stimula dezvoltarea, pe de altă parte. Dar situaţia reală nu este la fel de simplă. Procedura pentru buna utilizare a acestor resurse are nevoie de expertiză, eforturi de planificare şi de capacitate de co-finanţare naţională.

Până în prezent, România nu a îndeplinit nici una din aceste condiţii. Guvernele care au fost la putere, în ciuda dificultăţilor normale întâmpinate la început, nu au fost în măsură să exploateze pe deplin această politică care ar fi fost esenţială pentru ţară. Iar acum, într-un stadiu foarte avansat, în perioada de programare care se închide anul viitor, situaţia este extrem de dificil de redresat.

Eforturile depuse de noul guvern ar putea să nu fie de ajuns. Prea mult timp a fost pierdut, România se confruntă cu pierderi enorme de bani, iar regulile UE sunt stricte: utilizaţi banii corect în termenul stabilit sau îi pierdeţi. În plus, România se confruntă cu alte probleme la fel de grave legate de legalitatea cheltuielilor. Comisia Europeană a descoperit multe nereguli şi în ciuda avertismentelor multiple, Guvernul Boc nu le-a luat în considerare. Acest lucru a dus la iniţierea de către Comisia Europeană a procedurilor de suspendare a fondurilor pentru mai multe Programe Operaţionale implementate în România, făcând ca eforturile noului guvern să nu mai fie suficiente.

Ce este de făcut atunci? De fapt, acesta este momentul perfect pentru a redresa situaţia. Parlamentul European şi Consiliul negociază noul pachet legislativ pentru perioada de programare 2014-2020 a Politicii de Coeziune, iar România trebuie să fie capabilă să se adapteze noului cadru, să fie pregătită să o pună corect în aplicare începând cu anul 2014. Totuşi, trebuie să spunem că, din cauza ratei de absorbţie a fondurilor Politicii de Coeziune a unor ţări precum România, unele state membre fac acum presiuni pentru a reduce bugetul acestei politicii. În Parlamentul European luptăm împotriva acestor tentative, dar trebuie să spunem aceste lucruri pentru a facilita înţelegerea repercusiunilor pe care le poate produce gestionarea defectuoasă a fondurilor, chiar şi pe termen mai lung.

În afară de problema bugetului, vor exista modificări pe care noi, deputaţii europeni responsabili de două dintre aceste regulamente, vom încerca să le facem simple, eficiente şi benefice pentru regiunile europene pe cât posibil, dar, aşa cum am menţionat anterior, toate acestea necesită o pregătire corectă din partea statelor membre.

Factorii cheie sunt reprezentaţi de adaptarea imediată la noile dispoziţii – ceea ce înseamnă urmărirea îndeaproape a negocierilor în curs de desfăşurare, în scopul anticipării schimbărilor – dar şi de o bună planificare strategică, cu corectarea tuturor lipsurilor şi greşelilor din trecut şi cu pregătirea programelor şi proiectelor care pot face cu adevărat diferenţa. Nu trebuie să uităm să asigurăm şi resursele naţionale suficiente pentru co-finanţarea naţională.

De asemenea, nu trebuie să uităm de existenţa celor două elemente-cheie care sunt premisele pentru toate acestea. Ne referim aici la capacitatea administrativă şi instituţională pe de o parte şi la implicarea deplină a autorităţilor regionale şi locale, precum şi a părţilor interesate, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte primul element, acesta este de o importanţă crucială, pentru că experienţa românească din trecut şi exemplele provenind din alte ţări arată că, fără oameni bine pregătiţi, obiectivi, constanţi, capabili să producă rezultate concrete, mai presus de modificările politice şi nu în ultimul rând, suficient recompensaţi din punct de vedere economic, nu este posibil să beneficiem pe deplin de sprijinul european. Încă o dată, aceste subiecte trebuie să fie abordate de noul guvern cu multă seriozitate, astfel încât aceste precondiţii să fie pe deplin realizate, cel puţin în ceea ce priveşte noua perioadă de programare.

Pe această chestiune se lucrează şi la nivelul cadrului legislativ pentru crearea condiţionalităţilor ex ante prin care ne propunem să obligăm statele membre să pună în aplicare aşa numitele precondiţii cheie pentru fiecare program pe care statul membru doreşte să-l deruleze. Cel de al doilea element are o mare relevanţă pentru simplul motiv că autorităţile locale şi regionale sunt cele mai aproape de cetăţeni, de teritoriu şi cele care îşi cunosc cel mai bine problemele. Fără o implicare totală a acestor actori, în toate etapele, este imposibilă elaborarea şi implementarea unor programe cu impact real pe teren. De asemenea, din acest punct de vedere, depunem eforturi pentru măsuri care să oblige statele membre să acţioneze în acest sens şi în pofida opoziţiei guvernelor naţionale, suntem încrezători că vom reuşi să ajungem la un compromis bun.

Şi dacă cele două domenii instituţionale de acţiune ale acestui fond sunt cele descrise, trebuie să spunem că depunem eforturi să ne asigurăm că putem obţine o îmbunătăţire majoră a zonelor unice de investiţii care să permită eligibilitatea sectoarelor pe care noi le considerăm extrem de importante pentru cetăţeni. Ne referim în special la proiectele legate de eficienţa energetică şi utilizarea energiilor regenerabile în sectorul locuinţelor – pe care încercăm să-l facem eligibil, cum este cazul clădirilor şi companiilor publice – şi la cogenerare, încălzire şi răcire precum şi încălzire districtuală, elemente care sunt foarte prezente şi importante în statele din Europa Centrală şi de Est.Tot ceea ce am menţionat până acum poate determina o bună utilizare a fondurilor europene în multiplele lor domenii de acţiune, de la infrastructură (digitală, transport şi energie) la cercetare şi inovare, de la educaţie şi ocuparea forţei de muncă la incluziune socială şi de la întreprinderi la mediu, doar ca să dăm câteva exemple. În ceea ce priveşte transportul (Reţeaua trans-europeană de transport) şi mediul, trebuie să subliniem faptul că România beneficiază de un sprijin puternic din partea Fondului de Coeziune.

Considerăm că sprijinul acordat acestor centrale şi reţelei de distribuţie, chiar şi cu anumite limitări necesare pentru a evita incompatibilităţi cu legislaţia europeană sectorială (Sistemul de Comercializare a Emisiilor) poate aduce îmbunătăţiri în ceea ce priveşte eficienţa acestor centrale, impactul de mediu şi bineînţeles factura pentru utilizatorii finali, cetăţenii. Aceeaşi cetăţeni care sperăm noi să fie capabili – în urma simplificării regulilor, pregătirii guvernelor naţionale şi a unei campanii de informare – să beneficieze din plin de Politica de Coeziune şi să resimtă impactul pozitiv al Uniunii Europene în viaţa lor.

Constanze Krehl
Coordonator al Grupului S&D în Comisia pentru Dezvoltare Regională
Raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul privind Dispoziţiile Comune

Victor Boştinaru
Membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională
Raportor al Parlamentului European pentru Regulamentul Fondului de Coeziune

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal