Doi tofleni conduc neoficial topul celor mai bogaţi gălăţeni

oct. 29th, 2012 in sectiunea National.

Opt gălăţeni se numără în acest an, printre cei mai bogaţi 300 de români, potrivit topului alcătuit de ziarul Capital. Clasamentul se referă la averile pe care oamenii de afaceri le aveau în 2011.

Primii dintre gălăţeni cu averi considerabile sunt cei din familia Rapotan (Cezar, Angelica şi Mircea), care ocupă locul 42 în Top 300 Capital, cu avere estimată la 114-115 milioane de euro. „Mr. Bricolage”, aşa cum l-a supranumit revista Capital pe Cezar Rapotan, deţine, împreună cu familia, multinaţionala Arabesque, lider de piaţă în distribuţia de materiale de construcţii şi firma Brico Expert. Pe piaţa materialelor de construcţii, cifra de afaceri a multinaţionalei a crescut, potrivit Capital, până la 470 de milioane de euro, în 2011.

În cursul anului trecut, familia Rapotan nu a fost listată în topul aferent anului 2010. Totuşi, nu figurează acum nici pe lista nou-intraţilor în clasament, dat fiind faptul că au mai ocupat poziţii fruntaşe, în anii precedenţi.

La distanţă de 31 de poziţii, pe locul 73, se situează omul de afaceri Corneliu Istrate, în vârstă de 55 de ani, care administrează Vega Holding, împreună cu cei doi copii ai săi, Ionuţ Istrate şi Anca Lefter. Averea omului gălăţean de afaceri a fost estimată la 71-73 de milioane de euro, în scădere faţă de anii trecuţi, potrivit revistei Capital.

În topul alcătuit în 2011, Corneliu Istrate ocupa abia poziţia 80, dar averea sa estimată era mai mare, ajungând la 78-80 de milioane de euro.

Prin intermediul grupului de firme Vega, familia Istrate şi-a dezvoltat afaceri în construcţii, turism şi agrement.

Următorul gălăţean din top este Cătălin Chelu, 45 de ani, situat pe poziţia 119, cu o avere de 47-48 de milioane de euro. Printre cele mai recente achiziţii ale lui Chelu – unul dintre cei mai cunoscuţi jucători de la bursă – se numără peste 10 la sută din Brainconf Brăila şi alte 13 procente din acţiunile producătorului de ulei Argus din Constanţa, potrivit Capital. În topul precedent, Chelu ocupa poziţia 145, cu 40-42 de milioane de euro.

Petrică Herăscu, patronul Galmopan şi al reţelei de distribuţie a produselor de morărit şi panificaţie, este pe locul 182 în Top 300, cu o avere de 30 de milioane de euro. Potrivit calculelor celor de la Capital, anul de business 2011 n-a fost unul prea bun pentru omul de afaceri gălăţean. Iar calculele se bazează pe afacerile de anul trecut, când cele mai multe dintre magazine Alcom erau încă funcţionale, iar brandul Galacta încă exista.

În topul precedent, cel aferent anului 2010, Herăscu ocupa locul 170, cu o avere de 33-35 de milioane de euro. Capital vorbeşte despre „bani dulci”, în cazul patronul gălăţean. Dulci sau nu, sunt cu siguranţă mai puţini.

Marian Andreev, antreprenorul fabricii de ulei Prutul, are o avere de 28-30 de milioane de euro şi ocupă poziţia 186. Este pentru prima dată în Top 300 Capital. Investeşte în industria uleiului de la începutul anilor 2000, iar fabrica sa a rulat, potrivit datelor prezentate de realizatorii topului, peste 115 milioane de euro în 2011.

Tot nou intrat în top este şi Spiru Mantu, investitorul de la Arcada Company. Cu o avere de 26-28 milioane de euro, Mantu se clasează pe poziţia 196.

Cu 71 de poziţii mai jos figurează Adrian Marcel Comşa, supranumit de Capital „Gălăţeanul energie”. Averea sa este estimată la 18-20 de milioane de euro, în scădere faţă de anii trecuţi. Marcel Comşa are afaceri în mai multe domenii. Printre firmele sale se numără Menarom, traderul de energie Euro-P.E.C. şi Trans P.E.C.

În 2011, deşi ocupa un loc mai slab în top (270), averea lui Adrian Marcel Comşa era estimată la 20-22 de milioane de euro.

Cea mai mică avere dintre gălăţenii de Top 300 o are Corneliu Găvăneanu, în vârstă de 61 de ani, supranumit de Capital „Dunăreanul”. Averea proprietarului Metaltrade, al Portului Docuri şi Portului Bazinul Nou este estimată la 15-17 de milioane de euro, sumă în scădere faţă de anii trecuţi, dar care a justificat clasarea sa pe locul 287 în Top 300. În 2011, Găvăneanu ocupa poziţia 277, cu o avere de 20-21 de milioane de euro.

Din Toflea, în lumea bogaţilor

Omul de afaceri Gruia Stoica are 44 de ani, e necăsătorit şi a crescut în comună gălăţeană Toflea. A pus pe picioare înainte de 1989 prima afacere care i-a adus bani. Pe atunci, oamenii lui Gruia Stoica au confecţionat dălţi pentru ipsoserie cu care s-au lucrat motivele specifice din Casa Poporului. În prezent, omul de afaceri deţine Grampet (din care face parte şi Grupul Feroviar Român – GFR), un consorţiu de firme din domeniul transportului feroviar din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. În Top 300, Gruia Stoica ocupă poziţia a 10-a anul acesta, împreună cu asociatul său, Vasile Didilă, tot din Toflea. Averea celor doi este estimată la 530-550 de milioane de euro. Trebuie precizat că sediul afacerilor celor doi tofleni este la Bucureşti, motiv pentru care ei nu figurează în ierarhia oficială pentru Galaţi, deşi averea le-ar permite să ocupe prima poziţie.

Sursa: Viata Libera

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal