Împotriva înzăpezirilor pe şosele: Parteneriat pentru realizarea de perdele forestiere

Feb 1st, 2013 in sectiunea National.

6db5e8fee8e5d2549ed40eb99298efcd L  Împotriva înzăpezirilor pe şosele: Parteneriat pentru realizarea de perdele forestiere

Consiliul Judeţului s-a oferit, ieri, în cadrul Comisiei de Dialog Social, să fie partenerul primăriilor din judeţul Galaţi pentru crearea de perdele forestiere pe căile de comunicaţie şi transport. Măsura ar putea fi luată din cauza cantităţii mari de zăpadă care atinge zonele de risc din judeţul Galaţi. „Din strategia CJ a făcut parte întotdeauna sprijinirea acelor primării care au accesat fonduri europene şi cu siguranţă am sprijini cu cofinanţarea acele UAT-uri care ar accesa fonduri pe subiect, însă va trebui să facem o analiză la nivelul întregului judeţ”, a declarat vicepreşedintele CJ, Tania Bogdan. Chiar dacă, pentru spaţiul geografic românesc, valoarea optimă pentru asigurarea echilibrului ecologic, pe termen mediu, ar fi de 35 la sută suprafaţă de pădure, ponderea pădurilor în suprafaţa totală a României este de 26,8 la sută. Cu 5,2 la sută mai puţin faţă de media europeană. Iar Galaţiul stă şi mai prost, judeţul nostru având doar 7,8 la sută suprafaţă de perdea forestieră. „Pe timp de iarnă, ni s-a demonstrat o dată în plus cât de importate sunt aceste perdele forestiere. Am văzut comunităţi unde pe drumurile de acces zăpada era şi de 4 metri şi jumătate. Situaţia a evoluat prost, de la Revoluţie încoace, iar măsuri în această direcţie ar putea să scutească de mult efort şi ar putea să îmbunătăţească situaţia” a explicat Şeful Serviciului din cadrul Prefecturii, Vasile Pârlog. Acesta a mai spus că UE, prin FEADR, măsura 221, poate încuraja instituirea de păduri în condiţii destul de atractive, dacă persoana fizică sau juridică deţinătoare a unui teren vrea să instituie perdea forestieră, cu condiţia să urmeze procedura de accesare a fondurilor europene.

La şedinţa Comisiei de Dialog Social au fost prezenţi şi reprezentanţii a 13 primării din cele 24 care se află în zonele cu risc de înzăpezire. Chiar dacă toţi au fost de acord, în principiu, cu un posibil parteneriat cu CJ, aceştia au pus problema lipsei terenurilor şi a expropierii proprietarilor. Potrivit acestora, există foarte multe zone în care nu se cunosc proprietarii şi multe proprietăţi particulare ce ar împiedica primăriile să construiască perdeaua antizăpadă. „Nu avem terenul la dispoziţie. Dimensiunea juridică este delicată. Trebuie să discutăm cu toţi proprietarii”, a spus primarul din Braniştea, Marian Adamache.

Potrivit analizei făcute de Vasile Pârlog, principalele zone cu risc de înzăpezire în judeţul Galaţi ar fi: DN26 (Cuca – Bârlad) pe sectoarele Pădurea Gârboavele – Cuca, Cuca – intersecţia cu DJ 253, Bursucani – Bălăbăneşti; DN24D (Tecuci – Cosmeşti – Ghidigeni) pe sectorul Tecuci – Cosmeşti; DN 25A (Hanu Conachi – Lungoci – judeţul Vrancea) pe sectorul Hanu Conachi – Fundeni – Lungoci; DN 25 (Galaţi – Tecuci) pe sectorul Piscu – Vameş – Tudor Vladimirescu şi DN 26 (Galaţi – Folteşti – Cavadineşti – judeţul Vaslui) pe sectorul Găneşti – judeţul Vaslui.

Sursa: http://bit.ly/14v0Nu6

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal