Petiţiile jurnaliştilor români împotriva SNAP respinse cu voturile Grupului Partidului Popular European

Dec 3rd, 2010 in sectiunea National.

Membrii Comisiei de Petiţii a Parlamentului European (PETI) au dezbătut ieri, 2 decembrie, petiţiile Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român.

În urma votului din Comisia de Petiţii, eurodeputaţii Partidului Popular European (EPP), grup la care este afiliat PDL, au decis cu 16 voturi în favoare ca petiţiile să fie declarate închise. Reprezentanţii celorlalte grupuri politice din Parlamentul European au părăsit sala la momentul votului în semn de protest faţă de nerespectarea propunerii de a menţine deschisă petiţia până când Comisia Europeană va formula un punct de vedere oficial cu privire la încălcarea dreptului comunitar.

Eurodeputatul Victor Boştinaru, coordonator al Grupului S&D în Comisia de Petiţii consideră viciată procedura de vot, în condiţiile în care, petiţiile jurnaliştilor români aveau susţinerea a nu mai puţin de 4 din cele 7 grupuri politice din Parlamentul European:

„Pe de o parte am asistat la o victorie a presei din România care a reuşit să coalizeze sprijinul din partea marii majorităţii a eurodeputaţilor, care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de atentatele pe care Preşedinţia şi Guvernul României le fac la adresa libertăţii presei. Pe de altă parte însă, iată că metehnele consacrate de Roberta Anastase la Bucureşti reprezintă politica de export a PDL-ului iar în urma unui vot invalid, se trec cu vederea fapte de o gravitate neîntâlnită în mandatul de până acum în Parlamentul European” a declarat eurodeputatul Victor Boştinaru.

Astfel, Grupurile Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European, Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Verzilor şi Grupul Confederal al Stângii Unite Europene vor contesta votul din Comisia de Petiţii în cadrul Conferinţei Preşedinţilor.

Jurnaliştii români, semnatari ai petiţiei, reclamau faptul că prevederile din SNAp deschid posibilitatea nu doar a îngrădirii libertăţii de informare şi de exprimare dar şi a eliminării premeditate, prin mijloace încadrate „legale” a jurnaliştilor care îşi permit ca în timpul exercitării profesiei lor să critice o autoritate publică care acţionează abuziv sau care nu are competenţă.

Mai mult decât atât, se arăta în petiţia sindicatului jurnaliştilor, dat fiind faptul că documentul schiţează, legitimează şi oferă cadrul pentru posibila acţiune a serviciilor secrete şi a instituţiilor de forţă din România, se elimină restricţiile punerii în practică efectivă a acestei strategii pentru a elimina presupusele vulnerabilităţi.

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal