Prognoză meteorologică: Ninge de Crăciun şi Revelion în majoritatea regiunilor

Dec 18th, 2012 in sectiunea National.

meteo  Prognoză meteorologică: Ninge de Crăciun şi Revelion în majoritatea regiunilor

Totodată, până pe 30 decembrie, inclusiv, sunt aşteptate precipitaţii, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviţă şi chiar ploaie, în timp ce temperaturile maxime vor ajunge până la 4 grade, în timp ce minimele vor coborî până la -16 grade, în zona Moldovei, se arată în prognoza meteo publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru intervalul 17-30 decembrie 2012.

Potrivit meteorologilor, în zona Banatului, vremea va fi normală termic în primele două zile ale intervalului, cu temperaturi maxime medii în jur de 4 grade, dar se va răci în perioada 19-23 decembrie, când mediile diurne vor coborî sub pragul de îngheţ până la -4 grade Celsius. Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor urca până la o medie de 4 grade Celsius. Temperaturile minime medii vor fi apropiate de zero grade în primele zile după care se vor menţine negative până la sfârşitul intervalului şi vor atinge -8 grade între 22 şi 24 decembrie. Temporar, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, mixte în perioada 17-20 decembrie şi 26- 30 decembrie şi mai ales sub formă de ninsoare în restul intervalului.

Pentru regiunea Crişanei, vremea va fi normală termic până pe 19 decembrie, după care se va răci în perioada 20-24 decembrie când, în medie, temperaturile maxime se vor situa între -4 şi -2 grade Celsius. Începând din 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice se vor situa la o medie de 2-3 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar cele mai scăzute valori se aşteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când, în medie, se vor situa între -6 şi -10 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în prima săptămână. În schimb, în perioada 23-30 decembrie vor fi precipitaţii în general slabe, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviţă şi posibil chiar ploaie.

Conform prognozei ANM, în Transilvania, vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când, în medie, temperaturile maxime se vor situa între -8 şi -10 grade. De asemenea, temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori în jur de -16 grade. Temporar, va ninge în general slab în primele două zile, dar şi în perioada 22-30 decembrie.

În zona Maramureşului, în primele două zile valorile maxime vor fi, în medie, de 2-3 grade, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 19-25 decembrie, temperaturile maxime vor deveni negative până la valori în medie de -6 grade Celsius. Din 26 decembrie valorile diurne vor creşte şi se vor situa în jur de zero grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi se vor situa în jurul pragului de ger -10 grade în perioada 20-24 decembrie. Precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare în intervalul 23-30 decembrie, dar şi în prima zi.

În Moldova, vremea va fi rece pe durata întregului interval, chiar deosebit de rece în perioada 21-24 decembrie, când, în medie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de -10 grade. De asemenea, temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 26 decembrie, când se aşteaptă valori între -16 şi -12 grade. Va ninge în primele două zile, dar slab cantitativ şi în restul intervalului. În ultimele zile vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.

Prognoza ANM relevă faptul că, în zona Dobrogei, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în primele două zile, dar şi în intervalul 26-30 decembrie, când temperaturile maxime medii se vor situa între 2 şi 4 grade. În schimb, în perioada 19-24 decembrie valorile diurne vor fi negative şi vor coborî până în jur de -4 grade Celsius, vremea fiind rece. Temperaturile nocturne vor fi apropiate de zero grade Celsius la începutul şi la sfârşitul intervalului, dar vor coborî până la -9 grade în perioada 22-24 decembrie. Temporar, vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie în zilele de 17 şi 18 decembrie, mixte între 26 şi 30 decembrie şi predominant ninsoare în restul intervalului.

Pentru zona Munteniei, vremea se va răci treptat în prima săptămână, astfel că valorile maxime vor coborî până la valori medii de -6 grade în perioada 21-24 decembrie. Începând cu 25 decembrie vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice vor urca uşor peste zero grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 20 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori între -14 şi -12 grade. Vor fi precipitaţii slabe, mixte în primele două zile, dar şi în perioada 27-30 decembrie şi ninsoare în restul intervalului.

În Oltenia, vremea va fi normală termic în primele două zile şi în intervalul 26-30 decembrie, dar se va răci între 20 şi 25 decembrie, când maximele termice vor fi în medie cuprinse între -4 şi -2 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă în special în perioada 21-25 decembrie când, în medie, se vor situa în jur de -10 grade. Vor fi precipitaţii mixte în primele două zile şi spre sfârşitul intervalului, în timp ce în intervalul 22-25 decembrie va ninge slab.

La munte, vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în perioada 20-24 decembrie, când maximele termice medii vor fi cuprinse între -6 şi -8 grade. Temperatura aerului se va menţine permanent la valori negative, noaptea. Astfel, valorile medii vor coborî sub pragul de ger în perioada 20-25 decembrie. Vor fi ninsori slabe în primele zile, dar şi în perioada 23-30 decembrie.

Sursa: http://bit.ly/V4Ljdb

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal