Eugen Chebac (PPDD) şi Mircea Toader (ARD) au obţinut mandate de deputat după redistribuire

dec. 13th, 2012 in sectiunea Politic.

eugen chebac  Eugen Chebac (PPDD) şi Mircea Toader (ARD) au obţinut mandate de deputat după redistribuire

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a obţinut, după redistribuire, un nou mandat în colegiul 2 din judeţul Galaţi, alte două mandate, unul de deputat şi altul de senator, fiind obţinute de reprezentanţi PPDD, potrivit BEJ, transmite corespondentul NewsIn.

Toader a avut cel mai mare număr de voturi dintre candidaţii ARD la nivel judeţean şi s-a clasat pe locul doi în colegiu, cu un procent de 24,29, respectiv cu 5.927 de voturi, după candidatul USL Laurenţiu Chirvăsuţă, care a întrunit un scor electoral de 56,34%.

La nivelul judeţului Galaţi, PPDD a primit prin redistribuire două mandate pentru Parlament, unu la Senat şi unul la Camera Deputaţilor. Liderul PPDD Galaţi, Eugen Chebac, fost preşedinte al CJ Galaţi, a avut şi el cele mai multe voturi dintre candidaţii formaţiunii politice pe care o reprezintă la nivel judeţean, dublând astfel Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor. Chebac a obţinut în colegiu 22,68%, respectiv 4.580 de voturi, după George Scarlat (USL), care a avut 64,33%.

Nicolae Marin, tot de la PPDD, primarul comunei Pechea, devine şi el senator după ce a avut în Colegiul 1 Senat din judeţ 12.986 voturi, respectiv 20,25 %, fiind pe locul doi, după Ionel Daniel Butunoi, de la USL, care a obţinut 66,2%.

Cei trei se adaugă astfel candidaţilor USL care au obţinut peste 50% din voturi în toate cele 13 colegii din judeţul Galaţi. Au câştigat direct mandate de parlamentar, la Senat, Ionel Daniel Butunoi (PSD), Gheorghe Saghian (PSD), Paul Ichim (PNL) şi Eugen Durbacă (PC). La Camera Deputaţilor, tot în mod direct, şi-au câştigat mandatele Victor Paul Dobre (PNL), Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR), George Scarlat (PNL), Viorel Ştefan (PSD), Dan Nica (PSD), Florin Pâslaru (PSD), Lucreţia Roşca (PSD), Bogdan Ciucă (PC) şi Aurel Nechita (PSD).

Sursa: http://bit.ly/UlRBl8

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal