REZULTATE FINALE REFERENDUM 2012 – BEC: Prezenţa la vot: 46,24%. 87,52% au votat DA, 11,15% au votat NU

Aug 1st, 2012 in sectiunea Politic.

Preşedintele BEC, Gabriela Bogasiu, a anunţat că miercuri dimineaţă a fost semnat de către membrii Biroului procesul-verbal privind rezultatele finale ale REFERENDUMULUI din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Ea a precizat că în curând acesta va fi înaintat Curţii Constituţionale, unde se va întocmi un proces-verbal de predare-primire.

Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la REFERENDUM 2012 8.459.053, reprezentând 46,24%. Din aceştia, 7.403.836 (87,52%) persoane au votat „Da”, 943.375 (11,15%) au votat „Nu”, iar 111.842 (1,32%) au fost voturi nule.

Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României, prin hotărâre. Conform reglementărilor legale în vigoare, pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, era necesar ca la urne să se prezinte cel puţin 50% plus unu din numărul alegătorilor.

MEDIAFAX

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal