CSS Tecuci – CS COMPET Cireşu 2-3

Iul 19th, 2012 in sectiunea Ultimele stiri, Sport.

Ieri, 19 iulie, echipa locală de fotbal CSS Tecuci, a disputat un meci oficial împotriva echipei CS COMPET Cireşu din judeţul Brăila, în cadrul primei faze a Cupei României Timişoreana.

Echipele de start au fost următoarele: CSS Tecuci – Ciolan, Buga (c), Niţă, Chiriac, Stoian, Chiriţă, Gagarin, Dorofte, Mehdi şi Buduga, in timp ce în echipa adversă şi-au făcut loc Stoica (c), Coman, Preda, Stănciulescu, Cotiga, Mata, Viorel, Dima, Crăciun, Radu Alin şi Durbacă. Brigada de arbitri a fost din Buzău şi a fost formată din Vizireanu Adrian Ionel, Constantin Laurenţiu şi Golea Ioana.

La Stadionul Municipal din Tecuci prezenţa a fost una relativ numeroasă, aproximativ 300 de persoane făcându-şi loc între susţinătorii echipei noastre. Printre ei s-a aflat şi domnul primar Ţuchel, care probabil a dorit să-şi facă o idee vizavi de suma ce urmează a fi investită în modernizarea stadionului.

Revenind la meci, trebuie menţionat ca echipa noastra început foarte bine partida, reuşind să obţină în minutul 10 un penalty, ratat din păcate de Buduga.La faza imediat următoare Brăileanu a deschis scorul pentru echipa oaspete cu un lob de mare efect la care portarul Ciolan nu a avut nicio șansă.

În minutul 30, brăilenii au reuşit să-şi dubleze avantajul prin Dima care a şutat pe jos de la marginea careului de 16 metri. Cu acest scor s-a intrat la pauză, mulţimea prezentă la stadion sperând ca antrenorul Bebe Pascal să reuşească în vreun fel să-i motiveze pe băieţii noştri şi poate să reintrăm în joc. Şi într-adevăr, tecucenii intră mai bine în joc, iar în minutul 60, Buduga reuşeste să înscrie golul de 1-2, spălându-şi astfel o parte din păcatele de la lovitura de pedeapsă ratata în debutul meciului. Din păcate în minutul 75, acelaşi Dima, măreşte din nou avantajul oaspeţilor la două goluri, moment în care o parte dintre spectatori au plecat spre casele lor. Spre finalul jocului, în minutul 92, Chiriţă mai inscrie o dată pentru Tecuci, însă golul a venit târziu, la faza imediat următoare centralul Vizireanu punând capăt jocului şi consfiinţind o victorie, trebuie să recunoaştem, meritată, a băieţilor de la Cireşu.

În final nu putem să nu remarcăm atitudinea primitivă a unora dintre spectatori, cu vârste onorabile, care nu au făcut altceva tot meciul decât să înjure (jucători proprii, jucători adverşi şi arbitri – deci pe toată lumea) şi să instige la violenţă („ca să nu uite cireşarii că au fost pe la Tecuci”).

Recunoaştem că de mult nu am mai acordat fotbalului tecucean atenţia cuvenită însă promitem ca de acum înainte să fim prezenţi la toate meciurile disputate acasă de băieţii nostri.

Pentru o galerie foto de la meci, vă invităm pe pagina nostră de Facebook.

Hai Tecuciu’!

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal