Diseară, Oţelul – FC Vaslui: Orgolii şi foame de puncte

Noi 19th, 2012 in sectiunea Sport.

După înfrângerea catastrofală de la Piatra Neamţ, 1-4 cu Ceahlăul, formaţia gălăţeană are de luat o revanşă în faţa propriilor suporteri, iar partida din această seară, contra celor de la FC Vaslui, pare a fi prilejul perfect. „Mai avem două jocuri din acest tur, plus cele trei din retur, iar meciul cu Vasluiul e cel mai important, pentru că-i primul. După duşul rece de la Piatra Neamţ, am analizat greşelile împreună cu echipa şi sper că ne vom reveni cu Vasluiul”, a declarat antrenorul Oţelului, Viorel Tănase.

Gălăţenii au strâns 16 puncte în cele 15 etape disputate până acum, dacă sunt luate în calcul şi cele două puncte litigioase, în timp ce adversarul din această seară se află pe locul 4, cu 28 de puncte. Până acum, în confruntările dintre cele două echipe, vasluienii au avut de cele mai multe ori câştig de cauză. Au trecut doi ani şi jumătate de la ultima victorie a Oţelului în faţa celor de la FC Vaslui, 1-0 (autogol Papp) în mai 2010.

„Dacă ne uităm la diferenţa mare din clasament se poate spune că sunt favoriţi, dar prin concentrare putem să ne impunem. Am avut tot timpul probleme cu Vasluiul, dar sper să trecem peste statistica nefavorabilă”, a spus „Tase”.

Din lotul vasluienilor fac parte şi doi foşti oţelari, Liviu Antal şi Adrian Sălăgeanu, care au contribuit la câştigarea campionatului în 2011.

Chiar dacă pe biroul conducătorilor clubului roş-alb-albastru se află o listă cu numele jucătorilor care nu mai intră în planurile de viitor ale Oţelului, fundaşul central Cristian Sîrghi este unul dintre cei care vor continua cu echipa gălăţeană şi după schimbările numeroase anunţate în iarnă. „Cristi este unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei, din punctul meu de vedere va continua aici, nici nu s-a pus problema să nu continuăm cu el”, a precizat Tănase.

Pe lângă devotamentul dovedit pe teren, Sîrghi a demonstrat ataşamentul faţă de clubul gălăţean şi prin declaraţii. „Nu mă gândesc să plec de aici, aşa cum am mai spus, vreau să joc în culorile Oţelului şi când va fi gata noul stadion, cu 25.000 de spectatori în tribune”, a precizat Sîrghi.

Antrenorul gălăţenilor, Viorel Tănase, se confruntă în continuare cu mari probleme de lot. Grahovac, Ilie, Costin şi Paraschiv sunt accidentaţi, Inkango şi Punosevac sunt nerefăcuţi, în timp ce Sipovici este suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene. În plus, vor lipsi şi jucătorii care au evoluat pentru echipa a doua, printre care se numără Cucu, Cojoc şi Mardare.

Partida Oţelul – FC Vaslui este programată în această seară, de la ora 20.00, în direct pe DolceSport. Preţul biletelor a rămas acelaşi ca şi până acum: 15 lei la tribuna I, 10 lei la tribuna a II-a şi 5 lei la peluze. Femeile şi copiii de până la 14 ani vor beneficia de acces gratuit.

[adrotate banner=”3″]

Sursa: http://bit.ly/T70VJw

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal