Comitetul Executiv al FRF a aprobat în şedinţa de ieri un nou sistem competiţional al Ligii a II-a pentru sezonul următor (2014-2015), eşalon care va fi format din două serii a cate 14 echipe, fără play-off şi play-out. Astfel, în urma acestei decizii, din campionatul Ligii a II-a care se află încă în curs de desfăşurare nu va mai retrograda nicio formaţie. Conform actualului sistem, ar fi trebuit să retrogradeze la finalul sezonului 2013-2014 echipele aflate mai jos de locul 3 în play-out, dar în urma măririi numărului de echipe ar fi trebuit să cadă în Liga a III-a doar echipa de pe locul şase din seria I, Farul Constanţa. Însă, scapă şi Farul, graţie locului rămas vacant prin desfiinţarea formaţiei Corona Braşov. Astfel, meciurile din ultimele două etape ale play-out-lui nu mai au nicio miză.
Printre beneficiarele modificării sistemului competiţional se află şi FCM Dunărea Galaţi, care este pe locul 5 în play-out şi avea şanse mici să mai ajungă la final pe locul 3.
Totodată, Comitetul Executiv al FRF a decis ca din sezonul 2015-2016 în Liga I să evolueze 14 echipe, urmând ca în ediţia 2014-2015 dintre cele 18 echipe participante să retrogradeze 6 formaţii şi să promoveze doar două din Liga a II-a.
De asemenea, s-a aprobat sistemul competiţional la Liga a III-a pentru sezonul 2014-2015, cu 6 serii a câte 14 echipe. Barajul de promovare din Liga a IV-a în Liga a III-a se va desfăşura între două echipe, pe teren neutru, în data de 21 iunie, ora 18.00, şi nu turneu între trei, cum fusese propus anterior.
Sursa: http://bit.ly/1gGVMJ6