Roş-alb-albaştrii, revedere cu antrenorul care a făcut istorie la Oţelul

Noi 22nd, 2012 in sectiunea Sport.

Un meci special va fi cel dintre Dinamo şi Oţelul, programat vineri în ultima etapă a turului Ligii I. Dorinel Munteanu a debutat runda trecută pe banca câinilor roşii iar acum se va duela cu foştii săi elevi de la Oţelul. Fără îndoială, „Munti” a făcut istorie la Galaţi, reuşind alături de toţi cei implicaţi în fenomenul fotbalistic de la clubul fanion din oraşul de la Dunăre să câştige două trofee în sezonul 2010-2011: Cupa României şi campionatul. „Păstrez cuvintele de bine. Dorinel este un om important în istoria acestui club, chiar dacă vorbim de ultimii ani, a stat puţin şi a luat aproape totul, asta rămâne şi sunt convins că are respectul gălăţenilor pentru activitatea sa. Legat de meci, se întâlnesc două echipe cu orgoliul rănit, amândouă cu un parcurs bun în Cupa României, dar în campionat nu au ajuns acolo unde îşi doreau. Băieţii noştri au motivaţia necesară, după valul de entuziasm după partida cu Vasluiul, putem să privim şi noi clasamentul. Mai mult decât atât îşi întâlnesc profesorul şi nu cred că este nevoie de pregătire psihologică suplimentară. Nu este uşor, orice s-ar zice Dinamo reprezintă o putere în fotbalul românesc şi suntem avizaţi de acest lucru, vrem să venim cu un rezultat bun şi ajungem din nou la forma cu care am câştigat campionatul”, a declarat directorul general Narcis Răducan.

Oţelarii vor juca din nou pe cel mai mare stadion al ţării, unde au disputat şi jocurile de pe teren propriu din Champions League. Gălăţenii nu au amintiri frumoase, nereuşind să obţină vreun punct pe National Arena. „Îmi amintesc cu plăcere, au fost meciuri frumoase acolo dar au trecut şi acum trebuie să ne conectăm la prezent. Mergem să luăm punct sau puncte pe National Arena”, a declarat jucătorul Gabriel Giurgiu. La rândul său, Tase a ţinut să-l completeze: „Nu mergem să vizităm National Arena, să ne simţim bine, mergem să jucăm şi să obţinem puncte”. Partida Dinamo -Oţelul va avea loc vineri de la ora 20.30.

[adrotate banner=”1″]

Sursa: http://bit.ly/Y5zS7s

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal