Butunoi si Chirvasuta „reconfigureaza” zona industriala a Tecuciului

Noi 22nd, 2012 in sectiunea Local, Ultimele stiri.

Marţi, la orele prânzului, tecucenii din Zona Industrială a municipiului Tecuci au avut ocazia să-l întâlnească pe Daniel Butunoi, candidat pentru fotoliul de senator. Acesta nu a mers singur la întâlnirea cu tecucenii, ci însoţit de primarul municipiului, Daniel Tuchel, o adevărată „atracţie” pentru locuitorii cartierului, viceprimarul Dănuţ Radovei, de o serie de consilieri municipali şi foarte mulţi membri şi simpatizanţi USL. Discursurile celor prezenţi au fost ascultate cu atenţie, dar mai ales în mare linişte, iar la final s-a „încins” o „sesiune de întrebări, interpelări, petiţii”. În raza „tirului” de întrebări a fost primarul, care a încercat din răsputeri să răspunde valului de întrebări, marea majoritate a acestora clasându-se la capitolul „investiţii urgente”. Printre multitudinea de subiecte s-a ajuns şi la funcţionarii publici, subiectele referindu-se la activitatea pe care o prestează aceştia, atitudinea faţă de cetăţean, precum şi timpul ce urmează a rămâne în cadrul instituţiei, acesta fiind direct proporţional cu rezultatele sau, de ce nu, cu numărul de reclamaţii la adresa unui funcţionar.

„Am moştenit o serie de funcţionari publici obişnuiţi să fie acolo, pe posturi, fără a se interesa de soarta cetăţeanului. De astfel de oameni nu avem nevoie, iar cei care nu vor reuşi să se adapteze la muncă vor pleca. Este inadmisibil să fie plătiţi nişte oameni care nu fac nimic, iar la ora actuală unii dintre funcţionarii publici nu fac nimic. Aşa au fost obişnuiţi si aşa cred că vor merge mai departe. Pentru noi performanţa este înainte de toate. Noi nu încurajăm nemunca, iar acei funcţionari care cred că îşi pot păstra funcţiile fără muncă se înşeală. Noi vrem oameni competenţi pentru viitor, pentru a aduce un plus de siguranţă tecuceanului. Tin să repet pentru a şti toţi tecucenii: funcţionarii publici care nu îşi fac treaba îşi vor căuta alte locuri de muncă, iar posturile lor vor fi ocupate de tineri care îşi doresc să muncească, care îşi doresc o carieră şi nu doar venituri suplimentare”.

Această veste a adus un zâmbet pe chipurile celor prezenţi, întărindu-le convingerea că din banii lor nu vor mai fi plătiţi oameni care nu fac decât să piardă timpul. Dar tot timpul va fi cel care va scoate la iveală adevărul.

[adrotate banner=”1″]

Sursa: http://bit.ly/Qx1z7j

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal