O bătrână din Tecuci, executată silit de cea care a ţepuit-o

Oct 27th, 2012 in sectiunea Local, Ultimele stiri.

O gălăţeancă, originară din Tecuci, s-a trezit ieri cu executorul judecătoresc la uşă, care i-a ridicat centrala termică, lăsând-o fără căldură în pragul iernii. Este apogeul unui şir nesfârşit de procese deschise de fosta sa chiriaşă, ce o poartă prin sălile de judecată de peste şapte ani şi care nu numai că a lăsat-o datoare vândută la bănci, dar îi cere acum şi compensaţii băneşti substanţiale.

Coşmarul Ştefanei Ciupercă (73 de ani) a început după ce septuagenara a fost de acord să o ia în gazdă pe Vasilica Toader, în ideea că va fi îngrijită de aceasta din urmă. Bătrâna a avut încredere în chiriaşă şi a încheiat în 2002 un contract despre care credea că este de întreţinere, dar care s-a dovedit ulterior a fi un contract de vânzare-cumpărare asupra propriului apartament. Pentru Vasilica Toader era cât se poate de „normal” ca preţul apartamentului să fie de doar 6.000 de lei, din care i-a dat bătrânei suma de 5.000 de lei, urmând ca de diferenţa de bani să o întreţină până la sfârşitul vieţii. Ştefana Ciupercă a aflat ulterior că fosta chiriaşă făcuse mai multe credite la bănci, pe care nu le-a mai plătit, dar a avut grijă să ipotecheze apartamentul în contul acestora. S-a ajuns astfel în situaţia ca septuagenara să fie executată silit de bănci pentru că figura ca girantă în contractele de împrumut.

După mai multe procese în instanţă, Ştefana Ciupercă a reuşit să obţină anularea aşa-zisului contract de vânzare-cumpărare a apartamentului, dar coşmarul său era departe de a se fi încheiat. Bătrâna s-a trezit dată în judecată pentru recuperarea contravalorii centralei termice montate de Vasilica Toader, deşi ulterior s-a dovedit că fosta chiriaşă nu plătise bunul către firma producătoare. Bătrâna a încercat să amâne pe cât posibil executarea silită, depunând o contestaţie la executare, dar aceasta a fost respinsă, iar ieri s-a produs inevitabilul. Fosta chiriaşă, Vasilica Toader, continuă astfel să o şicaneze pe cea pe care a înşelat-o, deşi este plecată de câţiva ani din ţară. Şi-a angajat un avocat şi a deschis mai multe procese împotriva bătrânei, cerând daune pentru că a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare.

„Ştefana Ciupercă a încercat să se înţeleagă cu fosta chiriaşă, crezând că poate fi fiica pe care şi-a dorit-o. Dar aceasta a avut doar un singur scop: să îi ia apartamentul. Mai mult, a lăsat-o cu multe datorii la întreţinere şi a făcut credite la bănci”, ne-a declarat Biatrice Martiş, avocata Ştefanei Ciupercă.

Sursa: Monitorul GL

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal