Primele condamnări în dosarul fraţilor Enache: Inculpaţii au primit peste 30 de ani de închisoare

Noi 19th, 2013 in sectiunea Local, Ultimele stiri.

Fraţii Enache, implicaţi în scandalul stânelor de la Frumuşiţa, unde oamenii au fost sechestraţi şi obligaţi să muncească în condiţii de neimaginat, flămânzi şi terorizaţi de „stăpânii” locurilor, au primit primele condamnări din partea Tribunalului Galaţi. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel de cei interesaţi.
Iată condamnările: Valerică Enache a primit şapte ani de detenţie, Neculai Enache şi Sorin Enache au luat câte şase ani şi zece luni de puşcărie, la fel primind şi Vasile Iacob. Nicu Tecuceanu s-a ales cu patru ani de închisoare, iar Fănică Băleanu cu trei ani şi şapte luni. În acelaşi dosar, pentru mărturie mincinoasă, au fost condamnaţi la câte zece luni cu suspendare Marian Munteanu şi Mihail Munteanu. În afară de Sorin Enache, care are obligaţia de a nu părăsi localitatea, şi de cei care sunt acuzaţi de mărturie mincinoasă, pentru toţi ceilalţi Tribunalul a prelungit mandatele de arestare. De asemenea, instanţa a precizat pentru fiecare cât are de achitat drept cheltuieli judiciare, suma ridicându-se la 20.650 de lei.frumusita  Primele condamnări în dosarul fraţilor Enache: Inculpaţii au primit peste 30 de ani de închisoare
Reamintim că după izbucnirea scandalului, ancheta a fost preluată de procurorii gălăţeni de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Aceştia au scris în rechizitoriu despre faptul că erau răpiţi adulţi, dar chiar şi minori, îngrijiţi la un orfelinat din Tecuci, de către ciobanii care lucrau la stânele fraţilor Enache. Aceştia din urmă îi obligau să muncească în cele ce au fost supranumite „stânele morţii”. S-a vorbit în acest dosar de sclavie, de răpiri, de obligare a unor oameni să muncească în condiţii extrem de grele, iar acum instanţa a dat primele condamnări, care cel mai probabil vor fi atacate de către inculpaţi.

Sursa: http://bit.ly/1efjO90

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal