TRUPUL adolescentului ÎNECAT în Dunăre a fost găsit după trei săptămâni

Iun 5th, 2014 in sectiunea Local, Ultimele stiri.

Familia tânărului de 16 ani care şi-a pierdut viaţa pe 11 mai în apele Dunării şi-a găsit în sfârşit liniştea. Trupul lui Marius Micu a fost scos la suprafaţă miercuri dimineaţă în Dana 2 a Şantierului Naval. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru recuperarea unui cadavru. La faţa locului s-a deplasat echipa de salvare, cu o barcă pneumatică. Trupul neînsufleţit a fost ridicat din apă şi predat Serviciului de Medicină Legală”, ne-a declarat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Încă de pe 11 mai, poliţiştii de la Transporturi au deschis un dosar pentru dispariţia lui Marius Micu. dunare  TRUPUL adolescentului ÎNECAT în Dunăre a fost găsit după trei săptămâniAnchetatorii aveau nevoie acum şi de certitudinea că trupul îi aparţine adolescentului. Cum cadavrul nu a putut fi identificat la faţa locului, fiind într-o stare avansată de descompunere, a fost nevoie de ajutorul medicilor legişti. În urma necropsiei s-a ajuns la concluzia că este vorba despre Marius Micu, adolescentul care, în urmă cu mai bine de trei săptămâni, a vrut să facă o baie în Dunăre, în ciuda faptului că nu ştia să înoate. „Am mers la Dana 2, împreună cu cei de la ISU. Nu am reuşit identificarea cadavrului nici măcar după culoarea hainelor, acestea fiind decolorate din cauză că au stat foarte mult în apă.

După ce s-a făcut identificarea la Serviciul de Medicină Legală, a fost anunţată familia tânărului”, ne-a explicat comisarul şef Petrică Hahui, şeful Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Galaţi. Medicii legişti au stabilit faptul că trupul tânărului nu prezenta urme de violenţă, cauza decesului fiind înecul. Vă reamintim faptul că Marius Micu se afla, pe 11 mai, pe Faleza Inferioară a Dunării, împreună cu prietenii. După ce şi-a filmat prietenii făcând baie în Dunăre, Marius a decis să le urmeze exemplul, în ciuda faptului că nu ştia să înoate. Rudele băiatului vorbeau chiar de un pariu pus de adolescent cu prietenii lui, pariu care i-a dat curaj. Din păcate, însă, Marius a fost luat de curenţi şi şi-a pierdut viaţa în apele fluviului. De atunci, timp de 24 de zile, mama, fraţii şi alte rude ale sale au stat zi şi noapte pe malul Dunării, în speranţa că îl vor găsi, pentru a-l putea înmormânta creştineşte. Disperarea lor i-a impresionat şi pe cei de la ISU, care nu au încetat nicio clipă să-l caute pe băiat.

Sursa: http://bit.ly/1owXXOG

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal