Un bărbat a fost CĂLCAT de TREN la Umbrăreşti

Aug 1st, 2014 in sectiunea Ultimele stiri.

O nouă tragedie pe calea ferată. De data aceasta  a fost vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Umbrăreşti, care, din câte se pare, a decis să îşi pună capăt zilelor din cauza necazurilor din familie. Bărbatul s-a aşezat pe calea ferată şi a aşteptat să treacă trenul. În ciuda faptului că mecanicul trenului interregio 1886, Galaţi – Tecuci – Iaşi, a dat mai multe semnale acustice şi a încercat să frâneze, tragedia nu a putut fi evitată.
În speranţa că i se poate salva viaţa, la faţa locului a fost solicitat un echipaj al ambulanţei. „Am intervenit în cazul unui bărbat călcat de tren, între Iveşti şi Umbrăreşti. Din păcate, nu am reuşit să facem nimic pentru respectiva persoană, care era deja decedată la sosirea noastră”, ne-a declarat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Incidentul a fost raportat şi poliţiştilor de la Transporturi, care au demarat deja o anchetă. „Am mers la faţa locului, împreună cu  criminaliştii de la Poliţia municipiului Tecuci. Martorii ne-au spus că l-au văzut pe bărbat că s-a aşezat pe linia de cale ferată şi nu a vrut să se ridice la apropierea trenului, motiv pentru care putem anticipa că este vorba despre o sinucidere. Vom continua cercetările în acest caz”, ne-a explicat comisarul şef Petrică Hahui, şeful Secţiei Regionale a Poliţie Transporturi Galaţi.
Este al şaselea caz de deces pe calea ferată înregistrat în Galaţi de la începutul acestui an, număr ce totalizează atât accidentele, cât şi sinuciderile. Conform statisticii, anul acesta numărul deceselor a fost mai mic decât în 2013. (sursa: www.viata-libera.ro)

Lasa un raspuns

 

Copyright © 2012 Ziarul Semnal